libris.ro

Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă a efectuat o vizită la Iași pentru a cunoaște Organizația Locală HOLBOCA a Partidului Neamul Românesc

Deși trece printr-o perioadă mai puțin fastă în noua ei postură de senatoare de Iași, cu trădări la nivel înalt din partea foștilor săi aliați politici, Diana Iovanovici-Șoșoacă și-a făcut timp și pentru a efectua o vizită la Iași unde să-i cunoască pe unii dintre cei mai reprezentativi membri din județ ai Partidului Neamul Românesc.

Liderii și reprezentanții Organizației Locale HOLBOCA a Partidului Neamul Românesc, în frunte cu președintele Organizației, domnul Vasile Ioniță, cu seniorii Constantin Chiran și Virgil Pamfil, oameni cu o bogată experiență în administrația locală, au ținut s-o invite și s-o cunoască pe senatoarea de Iași care în acest an practic a revoluționat scena politică din România și i-a făcut de rușine pe mare parte dintre oamenii (n.r. de paie) politici pe care ni-i „oferă” serviciile, instituții de forță care se implică mai mult decât ar trebui în jocurile politice și economice, precum și ONG-urile soroșiste.

Deși au văzut-o de atâtea ori pe sticlă, implicată în viața civică sau politică din România, reprezentanții Organizației Locale HOLBOCA a Partidului Neamul Românesc au ținut să cunoască pe lângă senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, și omul Diana Iovanovici-Șoșoacă. Întâlnirea a fost una scurtă, într-un cadru foarte restrâns, de doar câteva persoane, însă senatoarea a lăsat o impresie puternică printre reprezentanții Organizației Locale HOLBOCA a Partidului Neamul Românesc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Încă de la înființarea sa, Organizația Locală HOLBOCA a Partidului Neamul Românesc a fost implicată activ în multe dintre acțiunile inițiate și desfășurate de către Organizația Județeană a Partidului Neamul Românesc, aducându-și substanțial aportul și depunând eforturi umane și materiale apreciabile. Anul trecut, Organizația Locală HOLBOCA a Partidului Neamul Românesc a fost mereu implicată activ și a susținut interesele Partidului Neamul Românesc pe plan local, participând în mod constant la acțiunile organizației județene.

Odată cu venirea senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă în vizită la Holboca, reprezentanții Organizației Locale HOLBOCA a Partidului Neamul Românesc își pun speranța că acest vector de imagine poate fi folosit pentru a atrage la nivel local către partid toții susținătorii și admiratorii senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info