O.C.D.L. eliminat abuziv din cursa pentru alegerile pentru C.E.S.

Cu deosebit regret și îngrijorare suntem nevoiți să vă aducem la cunoștință un evident și grav derapaj în procesul electoral aferent alegerii reprezentanților societății civile în cadrul Consiliului Economic și Social comis de către membrii Comisiei Electorale în ceea ce privește validarea, mai exact, respingerea candidaturii Oficiului Creștin pentru Drepturi și Libertăți, pe considerente care țin de activitatea OCDL (scopul organizației vizând promovarea valorilor și principiilor creștine, respectiv protecția drepturilor și libertăților fundamentale – activitate specifică unei societăți pluraliste, guvernate democratic), care în opinia Comisiei Electorale CES ar fi de natură discriminatorie.

CES este o instituție publică cu rol consultativ pentru Parlamentul și Guvernul României, abilitat să avizeze proiectele și propunerile legislative, din componența căruia fac parte inclusiv 15 membri reprezentând societatea civilă, numiți prin decizie a prim-ministrului.

Decizia OCDL de a candida la CES are ca obiectiv promovarea și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în acord cu scopul statutar autorizat de instanța judecătorească, în procesul de elaborare și adoptare a legislației naționale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Substituindu-se în mod nelegal autorităților jurisdicționale, comisia electorală a categorisit în mod abuziv activitatea OCDL ca fiind discriminatorie, condiții în care candidatura OCDL a fost în mod arbitrar respinsă.

Este evident că decizia Comisiei Electorale este una părtinitoare și abuzivă, cu impact negativ nu doar asupra imaginii și rolului pe care-l joacă Consiliul Economic și Social în procesul de avizare a tuturor inițiativelor legislative, ci și asupra valorilor și tradițiilor democrației românești.

Având în vedere acest incident procedural, juridic și legal, ne vedem nevoiți să folosim mijloacele legale și instituționale care se impun pentru clarificarea și remedierea situației care viciază procedura electorală în cadrul CES. (www.ocdl.ro)

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Lasă un răspuns

Next Post

România este câmp de luptă între Biden și Trump

Dum dec. 1 , 2024
Una dintre teoriile care se propagă în aceste zile se referă la faptul că Donald Trump l-ar fi „ales” pe Călin Georgescu să-i urmeze lui Klaus Iohannis, între cei doi existând mai multe puncte comune de viziune în ceea ce privește războiul ruso-ucrainean. Pe de altă parte, nu mai puțin […]
Joe Biden, ai dreptate! In Romania coruptia este la Pungesti!, Foto: Glasul-Moldovei.blogspot.md

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News