Secesioniștii alimentați din bani publici: angajat al Primăriei Lugașu de Jos, jud. Bihor, promotor al propagandei secesioniste

Nu este nici primul și din păcate nici ultimul caz de acest fel, în care angajați ai unor instituții oficiale ale statului român, plătiți din bani publici, desfășoară acțiuni anticonstituționale împotriva României, deci chiar împotriva contribuabililor care le plătesc salariile.

De ani buni, ne tot sunt semnalate diverse cazuri în care funcționari ai statului român, plătiți din bani publici, sunt preocupați cu niște acțiuni prin care militează pentru destrămarea teritorială a României. Un astfel de caz ne-a fost semnalat și în comuna Lugașu de Jos, acolo unde un angajat al Primăriei Lugașu de Jos era mai preocupat de propaganda secesionistă decât de îndatoririle pe care acesta le are față de statul român.

Foto: Facebook / Viktor Șerban / facebook.com/profile.php?id=100013678179088

În vreme ce până și unele dintre cele mai nevinovate postări identitare românești sunt șterse imediat de pe rețelele de socializare din prea mult „exces de zel” antiromânesc, postările cetățenilor români de etnie maghiară în care se face apologia unor criminali de război precum Miklós Horthy sau Albert Wass, stau la loc de cinste pe facebook, în plin dispreț și nesimțire la adresa victimelor terorii horthyste și la adresa legii din România.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

Foto: Facebook / Viktor Șerban
Foto: Facebook / Viktor Șerban
Foto: Facebook / Viktor Șerban
Foto: Facebook / Viktor Șerban

Galerie Foto:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Cum arată una dintre fețele trădării în Maramureș: traseism politic de neegalat într-un singur mandat: PMP, PSD, UNPR și PNL

mar oct. 22 , 2019
Traseism politic de neegalat într-un singur mandat în Maramureș pentru senatorul Iustin Talpoș: slalom între PMP, PSD, UNPR și PNL, în timpul aceluiași mandat. Potrivit 2mnews.ro, după mai bine de un an în care i-a făcut albie de porci pe cei de la PSD, s-a făcut membru PSD după ce […]

Poate vă place și:

libris.ro