15 mai: Diferență între versiuni
Sari la navigare
Sari la căutare
1713 magistratul Bistriţei a hotărât, la 15 mai şi 4 octombrie 1713, măsura abuzivă de izgonirea a românilor din oraş şi din satele cu populaţie germană ale districtului. În hotărârea din 15 mai, semnată de întregul magistrat, prevăzută cu sigilii, fixa drept termen de plecare sfârşitul lunii mai 1713, după care dacă la 1 iunie se vor mai afla case pe loc, acela vor fi arse şi prefăcute în cenuşă conform vechiului obicei practicat pe vremuri
1821 La 15 mai (n.r. 1821), Tudor Vladimirescu părăsea mănăstirea Cotrocenilor
1842 Debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu în „Curierul de ambe sexe" condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia „O fată tânară pe patul morții"
1848 15 mai 1848, sub flamurile acestui steag (steagul lui Avram Iancu), cetele de moţi de sub conducerea lui Avram Iancu au participat la adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj
1861 S-a înființat, la București, prima școală românească de medicină veterinară
1868 Pronunciamentul de la Blaj, prin care s-a cerut autonomia Transilvaniei și repunerea în vigoare a legii prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Transilvania, alături de maghiară și germană
1872 15/27, Sibiu. Apel al Comitetului Naţional Român din Sibiu către românii din Transilvania de a manifesta o atitudine activă în afirmarea drepturilor naţionale legitime ale românilor.
1877 A apărut, la București, cotidianul „România liberă", ziar politic și literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889)
1883 a avut loc în sala "Orfeu" din Bucureşti 0 adunare la care au fost prezente 77 de persoane conform raportului întocmit în 4/16 mai de Lachmann către G. Kalnoky. Atmosfera era sărbătorească căci sala era decorată cu stemele provinciilor româneşti subjugate şi cu portretele revoluţionarilor din 1848. În alocuţiunea sa, Dimitrie A. Laurian preşedintele adunării a reafirmat preocuparea românilor transilvăneni de a-şi uni eforturile cu cei din România liberă ,,în vederea eliberării provinciilor în suferinţă" (ADUNAREA NATIONALA DE LA BLAJ, DIN 3/15 MAI 1848, IN CONSTllNTA POPORULUI ROMAN LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX Constantin I. Stan)
1903 Barcea Mare, Hunedoara. Preotul Iosif Stupineanu. Judecat la Deva. Condamnat la 3 luni temnita si 100 coroane amenda. Motivul: a spus copiilor din sat sa-l salute numai romaneste. Deci agitatie impotriva limbii maghiare./ Preotul Iosif Stupineanu, din Bârcea Mare (cott. Hunedoara), e osândit în Deva la 3 luni temniţă şi 100 coroane amendă, pentru că a spus copiilor din satul său românesc să–l salute numai româneşte, şi astfel a făcut „agitaţie împotriva limbii maghiare”.
1911 Ocna Sibiului. Copilita Paraschiva I. Baltes venind de la camp cu maica-sa este arestata de jandarmi care-i descing braul tricolor. Data pe mana politiei este pedepsita cu 1 zi inchisoare si 5 coroane amenda. / În Ocna Sibiului, jandarmii arestează şi descing de brâul tricolor pe copiliţa Paraschiva T. Brateş, care venea de la câmp cu maică-sa; o dau apoi pe seama poliţiei unde copila a fost pedepsită cu 1 zi închisoare şi 5 coroane amendă (15 mai 1911)
1934 S-au semnat acorduri bilaterale intre Italia, Austria si Ungaria
1938 din iniţiativa Comisiunii Monumentelor Istorice şi cu participarea Episcopiei Râmnicului au fost reînhumate solemn osemintele lui Mircea, aşezându-se deasupra o copie după prima lespede tombală (aflată cu ocazia săpăturilor)
1942 Ioan N. Ciolan, Transilvania…, op.cit. p.142 „Vă anunţ că în baza dispoziţiilor superioare, toate inscripţiile româneşti de pe crucile de lemn şi de piatră, aflătoare pe teritoriul comunei, neapărat să fie înlocuite” – Sanislău, 15 Mai 1942
1948 Istoria tristă a României: un val de 10.000 de arestări s-a pornit în noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948
2013 “Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR” ( 15 mai 2013, Cotidianul)
2014 Soldati israelieni care omoara tineri palestinieni, surprinsi de CNN
2015 la Bucureşti, zeci de tineri au protestat în faţa Ambasadei Republicii Moldova în semn de solidaritate cu George Simion, preşedintele Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, expulzat din Chişinău şi anunţat persoană non grata în Republica Moldova pentru cinci ani
2015 Platforma Unionista Actiunea 2012 organiza pentru 16 Mai 2015 marsul ” Hai la Chisinau sa cerem Unirea!”
2017 Sculptura din bronz "Muză adormită" a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la New York la casa de licitați Christie's cu suma de 57,3 milioane de dolari, un record pentru Brâncuși
2018 Lucrarea La Jeune Fille Sophistiquée („Tânăra fată sofisticată”) a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la casa de licitații Christie’s din New York cu suma de 71 de milioane de dolari, stabilind un nou record pentru artistul român
2018 Deputatul Răzvan Rotaru dă vina pe Iohannis: „Preşedintele României Klaus Werner Iohannis subminează interesele a zeci de mii de fermieri români”
2019 A avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, tradiționalul Concert Coral – Instrumental de Folclor Transfrontalier susținut de către Corala Bărbătească Armonia – Constanța, România și Taraful Muzica Divertis – Chișinău, Republica Moldova!
2020 La Iași au fost comemorați studenții, elevii și toți luptătorii anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948
2020 Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor "plandemiei", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020
2021 Klaus Iohannis a anunțat renunțarea la masca de protecție din 15 mai 2021. România ridică mai multe restricții
1884 Ioan Alecsandri, prozator și traducător român (n. 1826)
1938 Gheorghe Marinescu, medic român (n. 1863)
2018 Cristian Țopescu, comentator sportiv român (n. 1937)
- 15 Mai 1821 La 15 mai (n.r. 1821), Tudor Vladimirescu părăsea mănăstirea Cotrocenilor
- 15 Mai 1848 sub flamurile acestui steag, cetele de moţi de sub conducerea lui Avram Iancu au participat la adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj
- 15 Mai 1848: Marea Adunare de la Blaj în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională”
- 15 Mai 1848 Stephan Ludwig Roth s-a aflat printre participanții de la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848
- 15 Mai 1934 S-au semnat acorduri bilaterale intre Italia, Austria si Ungaria
- 15 mai 1938 din iniţiativa Comisiunii Monumentelor Istorice şi cu participarea Episcopiei Râmnicului au fost reînhumate solemn osemintele lui Mircea, aşezându-se deasupra o copie după prima lespede tombală (aflată cu ocazia săpăturilor)
- 15 Mai 2013 “Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR” ( 15 mai 2013, Cotidianul)
- 15 Mai 2014 Soldati israelieni care omoara tineri palestinieni, surprinsi de CNN
- 15 Mai 2015 Platforma Unionista Actiunea 2012 organiza pentru 16 Mai 2015 marsul ” Hai la Chisinau sa cerem Unirea!”
- 15 Mai 2015 la Bucureşti, zeci de tineri au protestat în faţa Ambasadei Republicii Moldova în semn de solidaritate cu George Simion, preşedintele Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, expulzat din Chişinău şi anunţat persoană non grata în Republica Moldova pentru cinci ani
- 15 Mai 2017 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarat in 2016 trecerea mitropolitului Iacob Putneanul in randul sfintilor, acesta este praznuit anual la data de 15 mai, ziua trecerii sale la cele vesnice
- 15 Mai 2018 Deputatul Răzvan Rotaru dă vina pe Iohannis: „Preşedintele României Klaus Werner Iohannis subminează interesele a zeci de mii de fermieri români”
- 15 Mai 2019 A avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, tradiționalul Concert Coral – Instrumental de Folclor Transfrontalier
- 15 Mai 2020: Ce va fi după 15 mai?
- 15 Mai 2020 La Iași are loc Comemorarea Martirilor și Mărturisitorilor din temnițe comuniste
- 15 Mai 2020 La Iași au fost comemorați studenții, elevii și toți luptătorii anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948
- 15 Mai 2020 Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor GUVID, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020
- 15 Mai 2020 După 15 mai va fi altă îmblînzire: nu vom mai fi obligați sa scriem declarații că plecăm să cumpărăm pîine, dar vom fi obligați să purtăm mască!
- 15 Mai 2020 După ce nervozitatea românilor a crescut, s-a luat măsura adormirii vigilenței lor cu ipotetica „liberare” din 15 mai
(Nu s-au afișat 29 de versiuni intermediare efectuate de același utilizator) | |||
Linia 1: | Linia 1: | ||
== Evenimente == | == Evenimente == | ||
* [[1685]] urca pe tronul Moldovei domnitorul [[Constantin Cantemir]], tatăl celebrului [[Dimitrie Cantemir]] | * [[1484]] se incheie brodatul epitafului de la manastirea Moldovita in timpul egumenului popa Anastasie. | ||
* [[1718]] a fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra | <div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | ||
* [[1685]] urca pe tronul Moldovei domnitorul [[Constantin Cantemir]], tatăl celebrului [[Dimitrie Cantemir]]</div> | |||
* [[1713]] magistratul Bistriţei a hotărât, la 15 mai şi 4 octombrie 1713, măsura abuzivă de izgonirea a românilor din oraş şi din satele cu populaţie germană ale districtului. În hotărârea din 15 mai, semnată de întregul magistrat, prevăzută cu sigilii, fixa drept termen de plecare sfârşitul lunii mai 1713, după care dacă la 1 iunie se vor mai afla case pe loc, acela vor fi arse şi prefăcute în cenuşă conform vechiului obicei practicat pe vremuri | |||
[[Fișier:Expansiunea-maghiara.jpg|right|thumb|Expansiunea maghiara in Transilvania | |||
|link=https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=30254c874&unique=9a6f02fef&redirect_to=https%253A//www.libris.ro/expansiunea-maghiara-in-transilvania-alexandru-CDS978-606-537-443-0--p11006712.html]] | |||
<div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | |||
* [[1718]] a fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra</div> | |||
* [[1821]] La 15 mai (n.r. 1821), [[Tudor Vladimirescu]] părăsea mănăstirea Cotrocenilor | * [[1821]] La 15 mai (n.r. 1821), [[Tudor Vladimirescu]] părăsea mănăstirea Cotrocenilor | ||
* [[1848]] [[Ioan Buteanu]] a ținut o cuvântare la Adunarea de la Blaj, în care a criticat intenția revoluționarilor maghiari de unire a Transilvaniei cu Ungaria | * [[1842]] Debutul literar al lui [[Dimitrie Bolintineanu]] în „Curierul de ambe sexe" condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia „O fată tânară pe patul morții" | ||
* [[1848]] Marea Adunare de la Blaj în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională” | <div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | ||
* [[1848]] [[Ioan Buteanu]] a ținut o cuvântare la Adunarea de la Blaj, în care a criticat intenția revoluționarilor maghiari de unire a Transilvaniei cu Ungaria</div> | |||
<div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | |||
* [[1848]] Marea Adunare de la Blaj în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională”</div> | |||
* [[1848]] 15 mai 1848, sub flamurile acestui steag (steagul lui [[Avram Iancu]]), cetele de moţi de sub conducerea lui Avram Iancu au participat la adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj | * [[1848]] 15 mai 1848, sub flamurile acestui steag (steagul lui [[Avram Iancu]]), cetele de moţi de sub conducerea lui Avram Iancu au participat la adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj | ||
* [[1934]] S-au semnat acorduri bilaterale intre Italia, Austria si Ungaria | * [[1861]] S-a înființat, la București, prima școală românească de medicină veterinară | ||
* [[1868]] [[Pronunciamentul de la Blaj]], prin care s-a cerut autonomia Transilvaniei și repunerea în vigoare a legii prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Transilvania, alături de maghiară și germană | |||
* [[1872]] 15/27, Sibiu. Apel al Comitetului Naţional Român din Sibiu către românii din Transilvania de a manifesta o atitudine activă în afirmarea drepturilor naţionale legitime ale românilor. | |||
* [[1877]] A apărut, la București, cotidianul „România liberă", ziar politic și literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889) | |||
* [[1883]] a avut loc în sala "Orfeu" din Bucureşti 0 adunare la care au fost prezente 77 de persoane conform raportului întocmit în 4/16 mai de Lachmann către G. Kalnoky. Atmosfera era sărbătorească căci sala era decorată cu stemele provinciilor româneşti subjugate şi cu portretele revoluţionarilor din 1848. În alocuţiunea sa, Dimitrie A. Laurian preşedintele adunării a reafirmat preocuparea românilor transilvăneni de a-şi uni eforturile cu cei din România liberă ,,în vederea eliberării provinciilor în suferinţă" (ADUNAREA NATIONALA DE LA BLAJ, DIN 3/15 MAI 1848, IN CONSTllNTA POPORULUI ROMAN LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX Constantin I. Stan) | |||
* [[1903]] Barcea Mare, Hunedoara. Preotul Iosif Stupineanu. Judecat la Deva. Condamnat la 3 luni temnita si 100 coroane amenda. Motivul: a spus copiilor din sat sa-l salute numai romaneste. Deci agitatie impotriva limbii maghiare./ Preotul Iosif Stupineanu, din Bârcea Mare (cott. Hunedoara), e osândit în Deva la 3 luni temniţă şi 100 coroane amendă, pentru că a spus copiilor din satul său românesc să–l salute numai româneşte, şi astfel a făcut „agitaţie împotriva limbii maghiare”. | |||
* [[1911]] Ocna Sibiului. Copilita Paraschiva I. Baltes venind de la camp cu maica-sa este arestata de jandarmi care-i descing braul tricolor. Data pe mana politiei este pedepsita cu 1 zi inchisoare si 5 coroane amenda. / În Ocna Sibiului, jandarmii arestează şi descing de brâul tricolor pe copiliţa Paraschiva T. Brateş, care venea de la câmp cu maică-sa; o dau apoi pe seama poliţiei unde copila a fost pedepsită cu 1 zi închisoare şi 5 coroane amendă (15 mai 1911) | |||
* [[1934]] S-au semnat acorduri bilaterale intre Italia, Austria si Ungaria | |||
* [[1938]] din iniţiativa Comisiunii Monumentelor Istorice şi cu participarea Episcopiei Râmnicului au fost reînhumate solemn osemintele lui Mircea, aşezându-se deasupra o copie după prima lespede tombală (aflată cu ocazia săpăturilor) | |||
* [[1942]] Ioan N. Ciolan, Transilvania…, op.cit. p.142 „Vă anunţ că în baza dispoziţiilor superioare, toate inscripţiile româneşti de pe crucile de lemn şi de piatră, aflătoare pe teritoriul comunei, neapărat să fie înlocuite” – Sanislău, 15 Mai 1942 | |||
* [[1948]] Istoria tristă a României: un val de 10.000 de arestări s-a pornit în noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948 | * [[1948]] Istoria tristă a României: un val de 10.000 de arestări s-a pornit în noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948 | ||
* [[1948]] disidentii anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 | <div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | ||
* [[1970]] Au avut loc Inundaţiile din 12-15 mai 1970 au fost unele dintre cele mai grave înregistrate vreodată în țara noastră, fiind devastate de ape mai mult de 1.500 de localități din România. Cele mai mari pagube au fost înregistrate însă în județul Satu Mare | * [[1948]] disidentii anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948</div> | ||
<div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | |||
* [[1970]] Au avut loc Inundaţiile din 12-15 mai 1970 au fost unele dintre cele mai grave înregistrate vreodată în țara noastră, fiind devastate de ape mai mult de 1.500 de localități din România. Cele mai mari pagube au fost înregistrate însă în județul Satu Mare</div> | |||
* [[2013]] “Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR” ( 15 mai 2013, Cotidianul) | * [[2013]] “Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR” ( 15 mai 2013, Cotidianul) | ||
* [[2014]] Soldati israelieni care omoara tineri palestinieni, surprinsi de CNN | |||
* [[2015]] la Bucureşti, zeci de tineri au protestat în faţa Ambasadei Republicii Moldova în semn de solidaritate cu [[George Simion]], preşedintele Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, expulzat din Chişinău şi anunţat persoană non grata în Republica Moldova pentru cinci ani | |||
* [[2015]] Platforma Unionista Actiunea 2012 organiza pentru 16 Mai 2015 marsul ” Hai la Chisinau sa cerem Unirea!” | |||
* [[2017]] Sculptura din bronz "Muză adormită" a lui [[Constantin Brâncuși]] s-a vândut la New York la casa de licitați Christie's cu suma de 57,3 milioane de dolari, un record pentru Brâncuși | |||
* [[2018]] Lucrarea La Jeune Fille Sophistiquée („Tânăra fată sofisticată”) a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la casa de licitații Christie’s din New York cu suma de 71 de milioane de dolari, stabilind un nou record pentru artistul român | |||
* [[2018]] Deputatul [[Răzvan Rotaru]] dă vina pe Iohannis: „Preşedintele României Klaus Werner Iohannis subminează interesele a zeci de mii de fermieri români” | * [[2018]] Deputatul [[Răzvan Rotaru]] dă vina pe Iohannis: „Preşedintele României Klaus Werner Iohannis subminează interesele a zeci de mii de fermieri români” | ||
* [[2019]] A avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, tradiționalul Concert Coral – Instrumental de Folclor Transfrontalier susținut de către Corala Bărbătească Armonia – Constanța, România și Taraful Muzica Divertis – Chișinău, Republica Moldova! | * [[2019]] A avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, tradiționalul Concert Coral – Instrumental de Folclor Transfrontalier susținut de către Corala Bărbătească Armonia – Constanța, România și Taraful Muzica Divertis – Chișinău, Republica Moldova! | ||
* [[2020]] La Iași au fost comemorați studenții, elevii și toți luptătorii anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 | * [[2020]] La Iași au fost comemorați studenții, elevii și toți luptătorii anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 | ||
* [[2020]] Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor "plandemiei", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020 | * [[2020]] Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor "plandemiei", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020 | ||
* [[2021]] Klaus Iohannis a anunțat renunțarea la masca de protecție din 15 mai 2021. România ridică mai multe restricții | |||
== Nașteri == | == Nașteri == | ||
* 1884 S-a născut la Iași [[Octav Botez]], critic literar | * [[1838]] [[Nicolae Grigorescu]], pictor român (d. 1907) | ||
* [[1884]] S-a născut la Iași [[Octav Botez]], critic literar | |||
* [[1847]] [[Ioniță Scipione Bădescu]], poet și publicist român (d. 1904) | |||
* [[1862]] [[Elena Niculiță–Voronca]], folcloristă, poetă, prozatoare română (d. 1939) | |||
* [[1881]] [[Marius Bunescu]], pictor român (d. 1971) | |||
* [[1900]] [[Arthur Kreindler]], medic neurolog român (d. 1988) | |||
* [[1925]] [[Savin Bratu]], publicist, editor, critic și istoric literar român (d. 1977) | |||
* [[1926]] [[Aurel Martin]], critic și istoric literar român (d. 1993) | |||
* [[1931]] [[Sonia Larian]], prozatoare română | |||
* [[1933]] [[Andrei Blaier]], regizor român de film (d. 2011) | |||
* [[1941]] [[Viorel Comănici]], actor român (d. 2020) | |||
* [[1942]] [[Ștefan Câlția]], pictor român | |||
* [[1956]] [[Gino Iorgulescu]], fotbalist român | |||
== Decese == | == Decese == | ||
* [[1778]] A murit [[Iacob Putneanul]], mitropolit al Moldovei între anii 1750-1760 | * [[1778]] A murit [[Iacob Putneanul]], mitropolit al Moldovei între anii 1750-1760 | ||
* [[1873]] A murit domnitorul român [[Alexandru Ioan Cuza]] | <div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | ||
* [[1873]] A murit domnitorul român [[Alexandru Ioan Cuza]]</div> | |||
* [[1884]] [[Ioan Alecsandri]], prozator și traducător român (n. 1826) | |||
* [[1938]] [[Gheorghe Marinescu]], medic român (n. 1863) | |||
* [[2018]] [[Cristian Țopescu]], comentator sportiv român (n. 1937) | |||
== Zile Speciale / Sarbatori == | |||
* Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei (calendar ortodox) | |||
* România: Ziua medicului veterinar (din 1994) | |||
* România: Ziua Internațională a Familiei | |||
* Sf. Cuv. Pahomie cel Mare (calendar ortodox) | |||
* Sf. Ier. Ahile, episcopul Larisiei (calendar ortodox) | |||
== Link-uri == | == Link-uri == | ||
<div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | |||
* [https://glasul.info/2016/05/15/pe-15-mai-1685-urca-pe-tronul-moldovei-domnitorul-constantin-cantemir-tatal-celebrului-dimitrie-cantemir/ - 15 Mai 1685 urca pe tronul Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir] | * [https://glasul.info/2016/05/15/pe-15-mai-1685-urca-pe-tronul-moldovei-domnitorul-constantin-cantemir-tatal-celebrului-dimitrie-cantemir/ - 15 Mai 1685 urca pe tronul Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir] | ||
* [https://glasul.info/2016/05/15/la-15-mai-1718-a-fost-patentata-prima-mitraliera-din-lume-de-catre-james-puckle-un-avocat-din-londra/ - 15 Mai 1718 a fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra] | * [https://glasul.info/2016/05/15/la-15-mai-1718-a-fost-patentata-prima-mitraliera-din-lume-de-catre-james-puckle-un-avocat-din-londra/ - 15 Mai 1718 a fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra]</div> | ||
* [https://glasul.info/2020/05/21/la-21-mai-1821-tudor-vladimirescu-este-prins-prin-tradare-si-predat-eteristilor/ - 15 Mai 1821 La 15 mai (n.r. 1821), Tudor Vladimirescu părăsea mănăstirea Cotrocenilor] | * [https://glasul.info/2020/05/21/la-21-mai-1821-tudor-vladimirescu-este-prins-prin-tradare-si-predat-eteristilor/ - 15 Mai 1821 La 15 mai (n.r. 1821), Tudor Vladimirescu părăsea mănăstirea Cotrocenilor] | ||
<div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | |||
* [https://glasul.info/2019/05/23/la-23-mai-1849-era-asasinat-de-unguri-prefectul-ioan-buteanu-unul-din-liderii-revolutionarilor-romani-transilvaneni-de-la-1848/ - 15 Mai 1848 Ioan Buteanu ținea o cuvântare în cadrul Marii Adunări de la Blaj prin care critica intenția revoluționarilor maghiari de a “uni” samavolnic Transilvania cu Ungaria, fără a cere și acceptul populației majoritare românești] | * [https://glasul.info/2019/05/23/la-23-mai-1849-era-asasinat-de-unguri-prefectul-ioan-buteanu-unul-din-liderii-revolutionarilor-romani-transilvaneni-de-la-1848/ - 15 Mai 1848 Ioan Buteanu ținea o cuvântare în cadrul Marii Adunări de la Blaj prin care critica intenția revoluționarilor maghiari de a “uni” samavolnic Transilvania cu Ungaria, fără a cere și acceptul populației majoritare românești] | ||
* [https://glasul.info/2021/04/18/18-aprilie-1848-la-blaj-are-loc-prima-adunare-a-romanilor-din-transilvania-in-cadrul-careia-s-a-hotarat-sa-se-convoace-pentru-3-mai-marea-adunare-nationala/ - 15 Mai 1848 La 18 aprilie 1848 s-a hotărât să se convoace, pentru 3/15 mai, Marea Adunare Naţională de la Blaj] | * [https://glasul.info/2024/05/15/15-mai-1848-ioan-buteanu-tinea-o-cuvantare-in-cadrul-marii-adunari-de-la-blaj-prin-care-critica-intentia-revolutionarilor-maghiari-de-a-uni-samavolnic-transilvania-cu-ungaria/ - 15 mai 1848, Ioan Buteanu ținea o cuvântare în cadrul Marii Adunări de la Blaj prin care critica intenția revoluționarilor maghiari de a “uni” samavolnic Transilvania cu Ungaria] | ||
* [https://glasul.info/2021/04/18/18-aprilie-1848-la-blaj-are-loc-prima-adunare-a-romanilor-din-transilvania-in-cadrul-careia-s-a-hotarat-sa-se-convoace-pentru-3-mai-marea-adunare-nationala/ - 15 Mai 1848 La 18 aprilie 1848 s-a hotărât să se convoace, pentru 3/15 mai, Marea Adunare Naţională de la Blaj]</div> | |||
* [https://glasul.info/2020/05/09/9-mai-1926-istoria-steagului-lui-avram-iancu-este-scoasa-la-lumina-de-catre-nepotul-acestuia-iosif-gombos/ - 15 Mai 1848 sub flamurile acestui steag, cetele de moţi de sub conducerea lui Avram Iancu au participat la adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj] | * [https://glasul.info/2020/05/09/9-mai-1926-istoria-steagului-lui-avram-iancu-este-scoasa-la-lumina-de-catre-nepotul-acestuia-iosif-gombos/ - 15 Mai 1848 sub flamurile acestui steag, cetele de moţi de sub conducerea lui Avram Iancu au participat la adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj] | ||
* [https://glasul.info/2018/05/15/la-15-mai-se-implinesc-170-de-ani-de-la-marea-adunare-de-la-blaj-in-cadrul-careia-romanii-ardeleni-au-adoptat-programul-revolutiei-romane-din-transilvania-petitiunea-nationala/ - 15 Mai 1848: Marea Adunare de la Blaj în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională”] | * [https://glasul.info/2018/05/15/la-15-mai-se-implinesc-170-de-ani-de-la-marea-adunare-de-la-blaj-in-cadrul-careia-romanii-ardeleni-au-adoptat-programul-revolutiei-romane-din-transilvania-petitiunea-nationala/ - 15 Mai 1848: Marea Adunare de la Blaj în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională”] | ||
* [https://glasul.info/2017/05/03/stephan-ludwig-roth-sasul-care-murit-pentru-ca-aparat-limba-romana/ - 15 Mai 1848 Stephan Ludwig Roth s-a aflat printre participanții de la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848] | |||
<div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | |||
* [https://glasul.info/2024/05/15/la-15-mai-1873-la-heidelberg-in-germania-se-stingea-din-viata-domnitorul-care-a-facut-unele-dintre-cele-mai-mari-reforme-in-societatea-romaneasca-alexandru-ioan-cuza/ - La 15 mai 1873, la Heidelberg, în Germania, se stingea din viață domnitorul care a făcut unele dintre cele mai mari reforme în societatea românească, Alexandru Ioan Cuza]</div> | |||
* [https://glasul.info/2020/03/17/la-17-martie-1934-prin-acordurile-de-la-roma-italia-si-austria-recunosteau-si-sustineau-pretentiile-revizioniste-ale-ungariei/ - 15 Mai 1934 S-au semnat acorduri bilaterale intre Italia, Austria si Ungaria] | * [https://glasul.info/2020/03/17/la-17-martie-1934-prin-acordurile-de-la-roma-italia-si-austria-recunosteau-si-sustineau-pretentiile-revizioniste-ale-ungariei/ - 15 Mai 1934 S-au semnat acorduri bilaterale intre Italia, Austria si Ungaria] | ||
* [https://glasul.info/2018/01/31/600-savirsirea-marelui-mircea-batrin-mica-ofranda-realitatii-sale-istorice/ - 15 mai 1938 din iniţiativa Comisiunii Monumentelor Istorice şi cu participarea Episcopiei Râmnicului au fost reînhumate solemn osemintele lui Mircea, aşezându-se deasupra o copie după prima lespede tombală (aflată cu ocazia săpăturilor)] | |||
<div style="background-color: cyan; border-style: dashed;"> | |||
* [https://glasul.info/2018/05/14/istoria-trista-a-romaniei-un-val-de-10-000-de-arestari-s-a-pornit-in-noaptea-de-14-spre-15-mai-a-anului-1948/ - 15 Mai 1948 Istoria tristă a României: un val de 10.000 de arestări s-a pornit în noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948] | * [https://glasul.info/2018/05/14/istoria-trista-a-romaniei-un-val-de-10-000-de-arestari-s-a-pornit-in-noaptea-de-14-spre-15-mai-a-anului-1948/ - 15 Mai 1948 Istoria tristă a României: un val de 10.000 de arestări s-a pornit în noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948] | ||
* [https://glasul.info/2020/05/12/12-mai-1970-50-de-ani-de-la-inundatiile-care-au-devastat-peste-1-500-de-localitati-din-romania/ - 15 Mai 1970 Inundaţiile din 12-15 mai 1970 au fost unele dintre cele mai grave înregistrate vreodată în țara noastră] | * [https://glasul.info/2020/05/12/12-mai-1970-50-de-ani-de-la-inundatiile-care-au-devastat-peste-1-500-de-localitati-din-romania/ - 15 Mai 1970 Inundaţiile din 12-15 mai 1970 au fost unele dintre cele mai grave înregistrate vreodată în țara noastră]</div> | ||
* [https://glasul.info/2019/03/26/cotidianul-ro-jaful-de-la-icr-sub-conducerea-lui-h-r-patapievici/ - 15 Mai 2013 “Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR” ( 15 mai 2013, Cotidianul)] | * [https://glasul.info/2019/03/26/cotidianul-ro-jaful-de-la-icr-sub-conducerea-lui-h-r-patapievici/ - 15 Mai 2013 “Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR” ( 15 mai 2013, Cotidianul)] | ||
* [https://glasul.info/2014/05/23/soldati-israelieni-care-omoara-tineri-palestinieni-surprinsi-de-cnn/ - 15 Mai 2014 Soldati israelieni care omoara tineri palestinieni, surprinsi de CNN] | |||
* [https://glasul.info/2015/05/08/platforma-unionista-actiunea-2012-hai-la-chisinau-sa-cerem-unirea/ - 15 Mai 2015 Platforma Unionista Actiunea 2012 organiza pentru 16 Mai 2015 marsul ” Hai la Chisinau sa cerem Unirea!”] | |||
* [https://glasul.info/2015/05/20/chisinau-si-bucuresti-doua-inimi-romanesti/ - 15 Mai 2015 la Bucureşti, zeci de tineri au protestat în faţa Ambasadei Republicii Moldova în semn de solidaritate cu George Simion, preşedintele Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, expulzat din Chişinău şi anunţat persoană non grata în Republica Moldova pentru cinci ani] | |||
* [https://glasul.info/2017/05/15/intemeitorul-primei-scoli-rurale-si-initiatorul-primului-abecedar-din-moldova-fost-canonizat/ - 15 Mai 2017 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarat in 2016 trecerea mitropolitului Iacob Putneanul in randul sfintilor, acesta este praznuit anual la data de 15 mai, ziua trecerii sale la cele vesnice] | |||
* [https://glasul.info/2018/05/15/un-deputat-da-vina-pe-iohannis-presedintele-romaniei-klaus-werner-iohannis-submineaza-interesele-a-zeci-de-mii-de-fermieri-romani/ - 15 Mai 2018 Deputatul Răzvan Rotaru dă vina pe Iohannis: „Preşedintele României Klaus Werner Iohannis subminează interesele a zeci de mii de fermieri români”] | * [https://glasul.info/2018/05/15/un-deputat-da-vina-pe-iohannis-presedintele-romaniei-klaus-werner-iohannis-submineaza-interesele-a-zeci-de-mii-de-fermieri-romani/ - 15 Mai 2018 Deputatul Răzvan Rotaru dă vina pe Iohannis: „Preşedintele României Klaus Werner Iohannis subminează interesele a zeci de mii de fermieri români”] | ||
* [https://glasul.info/2019/05/08/concert-coral-instrumental-de-folclor-transfrontalier-la-iasi/ - 15 Mai 2019 A avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, tradiționalul Concert Coral – Instrumental de Folclor Transfrontalier] | * [https://glasul.info/2019/05/08/concert-coral-instrumental-de-folclor-transfrontalier-la-iasi/ - 15 Mai 2019 A avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, tradiționalul Concert Coral – Instrumental de Folclor Transfrontalier] |
Versiunea curentă din 21 august 2024 19:12
Evenimente[modificare]
- 1484 se incheie brodatul epitafului de la manastirea Moldovita in timpul egumenului popa Anastasie.
- 1685 urca pe tronul Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir
- 1718 a fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra
- 1848 Ioan Buteanu a ținut o cuvântare la Adunarea de la Blaj, în care a criticat intenția revoluționarilor maghiari de unire a Transilvaniei cu Ungaria
- 1848 Marea Adunare de la Blaj în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petiţiunea Naţională”
- 1948 disidentii anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948
- 1970 Au avut loc Inundaţiile din 12-15 mai 1970 au fost unele dintre cele mai grave înregistrate vreodată în țara noastră, fiind devastate de ape mai mult de 1.500 de localități din România. Cele mai mari pagube au fost înregistrate însă în județul Satu Mare
Nașteri[modificare]
- 1838 Nicolae Grigorescu, pictor român (d. 1907)
- 1884 S-a născut la Iași Octav Botez, critic literar
- 1847 Ioniță Scipione Bădescu, poet și publicist român (d. 1904)
- 1862 Elena Niculiță–Voronca, folcloristă, poetă, prozatoare română (d. 1939)
- 1881 Marius Bunescu, pictor român (d. 1971)
- 1900 Arthur Kreindler, medic neurolog român (d. 1988)
- 1925 Savin Bratu, publicist, editor, critic și istoric literar român (d. 1977)
- 1926 Aurel Martin, critic și istoric literar român (d. 1993)
- 1931 Sonia Larian, prozatoare română
- 1933 Andrei Blaier, regizor român de film (d. 2011)
- 1941 Viorel Comănici, actor român (d. 2020)
- 1942 Ștefan Câlția, pictor român
- 1956 Gino Iorgulescu, fotbalist român
Decese[modificare]
- 1778 A murit Iacob Putneanul, mitropolit al Moldovei între anii 1750-1760
- 1873 A murit domnitorul român Alexandru Ioan Cuza
Zile Speciale / Sarbatori[modificare]
- Sf. Ier. Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei (calendar ortodox)
- România: Ziua medicului veterinar (din 1994)
- România: Ziua Internațională a Familiei
- Sf. Cuv. Pahomie cel Mare (calendar ortodox)
- Sf. Ier. Ahile, episcopul Larisiei (calendar ortodox)
Link-uri[modificare]
- - 15 Mai 1848 Ioan Buteanu ținea o cuvântare în cadrul Marii Adunări de la Blaj prin care critica intenția revoluționarilor maghiari de a “uni” samavolnic Transilvania cu Ungaria, fără a cere și acceptul populației majoritare românești
- - 15 mai 1848, Ioan Buteanu ținea o cuvântare în cadrul Marii Adunări de la Blaj prin care critica intenția revoluționarilor maghiari de a “uni” samavolnic Transilvania cu Ungaria
- - 15 Mai 1848 La 18 aprilie 1848 s-a hotărât să se convoace, pentru 3/15 mai, Marea Adunare Naţională de la Blaj