Românii din Ucraina: „NU NE FURAȚI LIMBA ROMÂNĂ!”

Românii din Ucraina: „NU NE FURAȚI LIMBA ROMÂNĂ!”

Dacă nu se anunţa prealabil despre protestul românilor din regiunea Cernăuţi, care s-au adunat la 17 octombrie curent în faţa Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi în număr de peste 400 de persoane pentru a-şi apăra de ucrainizare, în mod paşnic, civilizat şi democratic, şcolile cu limba română de predare, protestând vehement faţă de articolul 7 al noii legi a educaţiei ce limitează dreptul minorităţilor naţionale la învăţământ în limba maternă, practic, în cazul nostru, pune cruce pe învăţământul în limba română,  aveai impresia că românii din ţinut  sunt cei mai apăraţi şi ocrotiţi de poliţia cernăuţeană, căci până la locul manifestării trebuia să treci câteva redute.

Îi păzeau bine pe reprezentanţii  „Corpului naţional”,  care au ocupat intrarea în clădirea cu lei cu mult mai înainte de a se aduna românii şi care au încercat, de câteva ori, să-i provoace pe protestatarii veniţi să-şi apere graiul, scandând: „Statul nostru, legile noastre”, „Ia aminte, române, eşti cetăţean al Ucrainei”, „Fraţi români, determinaţi-vă, sunteţi cu Ucraina ori cu Putin?”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

Românii din Ucraina: „NU NE FURAȚI LIMBA ROMÂNĂ!”

Nu înţelegem poziţia ultranaţionaliştilor ucraineni: ce legătură are Putin cu faptul că ne apărăm graiul şi neamul? Or, atunci, când am fost „eliberaţi”, deportaţi, masacraţi, omorâţi prin foamete şi munci silnice în lagărele morţii de sovietici, ne-a întrebat cineva dacă dorim? Ca şi acum, când ne lipsesc de limba maternă?

Trăind într-o ţară democratică şi civilizată precum pretinde a fi Ucraina, nu mai avem dreptul la propria opinie,la  graiul strămoşilor şi identitate naţională? Or, din nou se încearcă să ne învinuiască pe noi, românii, cetăţeni toleranţi ai statului în care trăim, de separatism, că suntem duşmani ai ucrainenilor?

Chiar până a începe manifestarea, Oksana Paliiciuk, şefa Departamentului Învăţământ şi Ştiinţă a ARS, a ţinut să liniştească spiritele aprinse ale românilor prin faptul că cei de la conducerea regiunii sunt oricând gata de dialog : „aşteptăm expertiza comisiei veneţiene, însă Legea e lege şi trebuie s-o îndeplinim”. Ce-i drept, dialogul trebuia început încă până la adoptarea şi promulgarea legii.

Dacă eram auziţi, înţeleşi, drasticul articol nr.7  era modificat sau exclus, nu se ajungea la proteste şi indignarea opiniei minorităţilor naţionale. Cuvintele conducătorului învăţământului din regiune  au trezit  revolta protestatarilor, care au început să scandeze: „Ганьба!” („Ruşine!”).

Sursa: ZorileBucovinei.com

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Intre 17 si 19 octombrie 2017 se desfasoara un exercitiu de mobilizare in Vaslui

mie oct. 18 , 2017
Intre 17 si 19 octombrie 2017 se desfasoara un exercitiu de mobilizare in Vaslui. Potrivit prevederilor art.23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009, privind regimul stãrii de mobilizare partialã sau totalã a fortelor armate si a stãrii de rãzboi, ale art. 59, alin. (2) din Hotãrârea de Guvern nr. 370/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de […]
Intre 17 si 19 octombrie 2017 se desfasoara un exercitiu de mobilizare in Vaslui, Foto: Facebook.com

Poate vă place și:

libris.ro