Bursele Români pentru Români continuă! Cand visăm împreună, chiar se întâmplă!

Bursele Români pentru Români continuă! Cand visăm împreună, chiar se întâmplă!
Alexandra, elevă la un prestigios liceu din Satu-Mare a primit prima bursă trimestrială de 500 de lei. Este un copil cu rezultate foarte bune la învățătură, dar cu o situație materială nu la fel de strălucită.

Sunt sigur că ajutorul nostru care va fi constant în timp o va încuraja si susține în visele ei. Si dacă tot veni vorba de vise, îi spuneam doamnei Mihaela Popescu de la Agora for Life, mulțumindu-i pentru donația făcută în contul burselor (Asociația Calea Neamului, BRD: RO77BRDE080SV91101760800), că dacă visăm împreună, idealurile chiar se întâmplă.

Avem până acum 17 copii înscriși la școlile cu predare în limba română din Covasna, Harghita, Mureș si Satu-Mare care au beneficiat de Bursele Români pentru Români. Mulțumim din adâncul inimii tutror celor cau au trimis fonduri în ultimul timp, anume J. Elena Cati, N. Daniel Ghiță, S. Traian, R. Marius Constantin, Joantă Vasile, R. Viorel.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Obiectivul acestui program este sustinerea învățământului cu predare în limba română, mai ales în zonele în care educația în limba maghiară este sustinută cu fonduri de către statul maghiar, fiecare copil înscris într-o astfel de unitate de învățământ primind burse anuale, nemaivorbind aici si acum de programele destinate cadrelor didactice din scolilele si liceele cu predare în limba maghiară.

Încercăm să compensăm acest lucru, este un bun început si un exemplu bun de urmat. Poate pentru unii poate părea deocamdată puțin, dar vă asigur că pentru fiecare copil care intră în programul nostru este mult si chiar contează.
Mulțumim partenerilor noștri media ,,Cuvântul liber” din Târgu-Mureș (sărutări de mână Doamnei Mariana Cristescu un adevărat om de cultură în pieptul căruia bate o mare inimă Românească), ,,Buletin de Carei”, publicație condusă de doamna Ciută Daniela luptătoarea pentru drepturile românilor de pe Graniță, siteului ,,Mesagerul de Covasna”, cu doamna Maria Crețu-Graur care ne-a însoțit de-a lungul timpului în mai toate acțiunile noastre, fiind parte activă din acestea si bineînteles siteul ActiveNews, avându-l ca redactor șef pe bunul si vechiul nostru prieten, Victor Roncea.
Bursele Români pentru Români sunt desfășurate de Asociația Calea Neamului împreună cu Grai Străbun și Liga Studenților Iași, președinte Silvian-Emanuel Man
În primele comentarii vedeți ultima tranzacție către Alexandra din Satu Mare, nu am pus-o in postare, pentru că nu am vrut să stric minunăția de fotografie.

Numele intreg al celor care au donat precum și numele elevilor nu se fac publice din motiv de protecție a datelor personale. Acest lucru se poate intampla doar dacă am acordul persoanelor în cauză. Numele lor vor fi trecute în pomelnice și în istoria de luptă românească a acestui frumos popor.
Împreună mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Autor: Mihai Tîrnoveanu

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Mihai Tirnoveanu

Doctor Președintele Asociației Calea Neamului Vicepreședintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Next Post

"Satu Mare iese în stradă!" Domeniul HORECA e în pragul falimentului

mie nov. 18 , 2020
Iulian Câcău din Satu Mare organizează în data de 21 noiembrie de la ora 16,oo, în fața Instituției Prefectului, un protest. ,,Satu Mare începând de joi intră in carantină având o rată a infectarii de COVID 7.4/mia de locuitori (cifre ireale) în condițiile în care Clujul are 9.04 si Timisoara […]

Poate vă place și:

libris.ro