Solidaritate, sau slugărnicie? Peste 200 de cadre medicale, români și bulgari, s-au dus în Austria să ajute bolnavii cu Covid – 19

Deși România este într-un mare rahat (n.r. și nu din ăla pentru cozonac), cu medici care fug și-și dau demisia din spitalele românești în plină pandemide de coronavirus, și asta în condițiile în care oricum sistemul de sănătate din România se confruntă cu o acută lipsă de personal calificat, auzim ceva absolut halucinant:

„Solidaritate europeană: 231 de cadre medicale din România și Bulgaria au zburat spre Austria pentru a ajuta la îngrijirea bolnavilor cu Covid – 19. Peste 200 de cadre medicale din România și Bulgaria au zburat spre Austria luni, 30 martie, pentru a se lupta cu Covid-19, informează Euractiv.”, scrie activenews.ro

Citește și: Sindromul slugoiului îndobitocit: gardă austriacă la Cetatea Alba Iulia, și habsburgă la Cetatea Făgăraș!?

Le-am rezolvat noi pe toate în România, am scăpat noi cu bine de pandemia de Covid – 19, încât să ne permitem să ne jucăm de-a solidaritatea prin Europa? Sau situația e la fel de jalnică și la noi, și am avea și noi la rândul nostru nevoie de sprijin extern, sprijin pe care am înțeles că actualii lideri l-au refuzat cu nonșalanță din partea unor mâini externe întinse României, pe motive … politice și ideologice?

Citește și: Austria isi continua asiduu politica de ucidere a economiei romanesti. Masurile luate de Austria, un pericol pentru securitatea energetica a Romaniei!

Uitându-ne pe reacțiile cititorilor români la vestea că medicii români s-au înregimentat către Austria pentru a îngriji bolnavii de coronavirus, am descoperit că mulți au făcut o analogie între „prietenia” româno-sovietică și cea româno-austriacă: e exact ca pe vremuri, când din experiența SovRomurilor românii au învățat că „noi le dăm grâul și la schimb ei ne iau porumbul”, iar cu austriecii situația este asemănătoare, noi le dăm banii (n.r. sistemul bancar, piața asigurărilor), petrolul, lemnul, iar ei ne iau și cadrele medicale!?

Citește și: Austria prosperă de pe urma petrolului românesc în timp ce românii plătesc cel mai mare preț la benzină din Europa

Iar când este vorba de ce-a făcut Austria pentru a „asigura” stabilitatea politică și economică a României, adică fix ceea ce nu avem acum, nu putem să nu ne aducem aminte de președintele Băncii Raiffeisen România, Steven van Groningen, care țopăia de zor în stradă pe la protestele antiguvernamentale, fiind parte din acea mișcare care ne-a adus nedemocratic la putere în România, „Guvernul Meu”.

Citește și: De ce țopăiau bancherii în piață împotriva Guvernului? PNL plătește nota: scutește o bancă de o datorie uriașă!

Pentru a răsplăti suportul președintelui Băncii Raiffeisen România, Steven van Groningen, care „#Rezista” în stradă împotriva PSD-ului, guvernul Orban era gata să șteargă din pix datorii de circa 300 de milioane de euro ale băncilor Raiffeisen și BCR (n.r tot bancă austriacă), renunțându-se însă pe ultima sută de metri la inițiativă, după ce informația a ajuns în presa românească.

Citește și: Ghinion! Iohannis vrea ca românii să aibă prețuri ca în Austria dar salarii, pensii și alocații, ca în Somalia


Articole asemănătoare:

Citește și: La 17 martie 1934, prin Acordurile de la Roma, Italia și Austria recunoșteau și susțineau pretențiile revizioniste ale Ungariei

Citește și: Se trezesc românii? Se cere retrocedarea comorilor culturale jefuite de Austria și Ungaria din Transilvania, Crișana și Banat!

Citește și: Alocaţiile acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria vor fi ajustate în funcţie de costul vieţii din ţările lor de origine

Citește și: Ministrul de externe din Austria vine la București pentru a face presiuni în scandalul gazelor?

Citește și: Stapanii isi dau in judecata colonia: grupul austriac OMV a dat in judecata România!

Citește și: Patimile românilor transilvaneni aflați sub jugul austriac și/sau unguresc

Citește și: Până și presa germană este dezamagită de scandalul în care este implicat Iohannis și mafia austriacă a lemnului din România

Citește și: Partidul antiaustriac din România

Citește și: La 26 ianuarie 1699 era semnat Tratatul de la Carloviț, zi după care se înăsprește prigoana împotriva românilor din Transilvania

Citește și: De ce este gazul mai scump cu aproape 30% la București decât la Viena?

Citește și: 21 Iulie 1718, Ziua când Oltenia a fost cedată Austriei de către Imperiul Otoman

Citește și: Pe 14 iulie 1765 Maria Tereza ordona ca toate satele românești aflate în calea coloniștilor germani trebuiau mutate în alte părți

Glasul.info
Social Links
Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns